Pe 2 septembrie, în pădurea Băneasa are loc o nouă ediție a Fox Trail Half Marathon, o competiție de trail running cu trei distanțe, în funcție de vârstă și pregătire.
Citește mai mult
Tag: semimaraton
Olla de Nuria 2017 – alergare la înălțime pe creasta Pirineilor
Weekendul trecut am avut parte de cea mai frumoasă alergare de când sunt în Spania: semimaratonul Olla de Nuria, aflat la a XI-a ediție. A fost o cursă de la care nu stiam la ce să mă astept, cu un profil cu care nu sunt obisnuită si pentru care nu m-am antrenat cum trebuie, însă mă bucur că nu am dat înapoi.
A fost senzațional traseul: 22 de km cu 3880m diferență de nivel acumulată (cam 1900m urcare si tot atât de coborâre). Desi a fost o bătălie continuă cu urcările si altitudinea, m-am simțit bine pentru că nu am forțat prea tare si am terminat-o mai bine decât credeam, în 3h 45min, cu locul 9 la categorie, 11 la open feminin si 173 la general, din 520 de finisheri.
Cum spuneam, obiectivul meu a fost să fac un antrenament mai serios pentru Marathon 7500 si să mă bucur de una dintre cele mai iubite si mai frumoase curse din Catalonia. Si vorbesc serios când folosesc superlativele, locurile s-au ocupat în câteva ore de la deschiderea înscrierii.
Maratonul Montan Rafael – final de sezon de alergare în culori de toamnă
Weekendul trecut m-a prins iar în alergare pe traseul de semimaraton de la a doua ediție a Maratonului Montan Rafael. Pe dealurile din Codlea, peisajul și vremea de toamnă au fost un suvenir frumos la final de sezon și o limpezire a plămânilor și gândurilor pentru ce va urma.
Anul trecut, Maratonul Montan Rafael a fost la prima ediție. Țin minte niște fotografii de atunci și, chiar dacă nu am participat, mi-a rămas o sămânță de gând despre el. Apoi, prin martie-aprilie, când am făcut pauza forțată de periostită, am mai primit o recomandare. Chiar kinetoterapeuta care mă ajuta să mă recuperez îmi povestea, în timp ce îmi potrivea curenții pe picior, despre același maraton.
Era destul de greu pentru mine să-mi fac planuri, mai ales în starea în care eram, că nu mai alergasem de vreo lună absolut deloc și simțeam că explodez numai dacă aduce cineva vorba de asta.
Șase luni mai târziu, după ce am zis că MPC “e ultima alergare, promit”, m-am lăsat convinsă să mă înscriu și la Rafael. N-a fost prea greu să mă convingă, recunosc, am cedat cam repede 🙂 Iar ca să fie potrivirea perfectă, m-am întâlnit și cu domnișoara kinetoterapeută acolo.
Semimaraton Ciucas X3 2016 – Jurnal de cursa de neuitat
Sambata trecuta m-am intors sa alerg din nou la Ciucas X3, cu drag, cu nerabdare si cu amintiri frumoase de anul trecut, cand am alergat maratonul. De data asta m-am inscris semi, pentru ca m-am mai desteptat un pic intre timp si am invatat ca ce-i prea mult si prea des strica. A fost o alegere buna, se pare, pentru ca am reusit un loc 3 la categorie fara sa-mi fi facut macar sperante pentru el.
Una dintre amintirile legate de maratonul de anul trecut e ca a fost pe cat de frumos, pe atat de lung. Si cum anul asta a picat fix intre Gorun Trail si MPC, am ajuns la concluzia ca 21km sunt suficienti. In plus, mereu ma atrag traseele noi, iar pe cel de semi nu il stiam si eram curioasa sa il incerc, desi nu e chiar profilul perfect pentru mine. Tot ce presupune urcari lungi nu ma avantajeaza prea mult, pentru ca ma misc mai greu la deal.
Totusi, n-a fost chiar atat de greu pe cat credeam, dar asta si pentru ca m-am simtit bine fizic si psihic. Fata de alergarea de la Mercheasa, unde stomacul m-a chinuit, de data asta am mancat ceva mai ok si n-am mai avut probleme. Cat despre psihic, reteta aerului curat, a atmosferei calde, a prietenilor veseli si a peisajelor superbe nu da gres niciodata.
Fox Trail Run 2016 – Semimaraton în Băneasa, cu bucurii și lecții
Prima participare la Bucharest Fox Trail Half Marathon mi-a adus două mari bucurii – am convins o colegă să participe la prima ei competiție de alergare și am luat locul I la categoria de vârstă la cursa de semimaraton.
A fost a doua oară când am alergat la o competiție în Băneasa, după Băneasa Trail Run din iarnă.
La start am simțit că am pornit cam repede pentru ritmul meu. Vedeam și vreo 2-3 fete în fața mea care nu păreau să poată duce viteza aia constantă, dar încercam să țin pasul cu ele și să nu le las să se depărteze prea mult.
La un moment dat, mă depășește cineva și, când mă uit mai bine…wait a minute, is that…Gabi Szabo?! Chiar ea 🙂
Brașov Marathon 2016 – prima cursă a anului și primul podium
Ca să fiu sigură că nu mai rămân pe dinafară, anul ăsta e prima dată când m-am înscris din timp la competiții. Între noi fie vorba, de aceea am lansat și e-book-ul Alergările Anului 2016 – ca să-mi fie mai ușor și mie, și vouă, să ne planificăm din timp la ce vrem să participăm. La Brasov Marathon m-am înscris chiar de Happy Registration Day, fără să știu mare lucru despre traseu, ci doar pentru că auzisem de la alții că e foarte mișto.
Și a fost mișto, dar și al naibii de greu. Cu toată pauza, accidentarea și cu tot greul, am ieșit pe locul II la categorie și pe VII la open feminin. A fost, practic, prima dată pe podium (teoretic, am mai fost pe podium și la Iezer Run, unde am ieșit tot pe locul 2, dar organizatorii au făcut premierea mai devreme decât anunțaseră, așa că n-am mai prins-o și n-am mai avut micul meu moment de glorie).
Brașov Marathon a venit imediat după accidentare și e normal să simt că nu sunt deloc în cea mai bună formă – obosesc mult mai repede și calc mai precaut, picioarele nu mai prind viteza și curajul de dinainte nici dacă mintea le ordonă asta.
Unde alergăm în 2016
Anul trecut a fost sub semnul revelației alergării montane. Pesemne că a fost cu noroc băleguța în care am călcat la EcoMarathon. Atunci mi-am propus să fac o încercare și să alerg și eu o cursă la munte. Am zis una și, până la urmă au fost vreo 7.
Anul ăsta planul e să nu mai merg chiar la toate alergările și să nu mai alerg mereu cele mai lungi distanțe. Am să merg, totuși, la cursele care-mi sunt dragi, însă am să mă concentrez pe câteva, în timp ce la restul am să alerg cu mai multă plăcere și grijă, ca să nu mă accidentez sau să fiu nevoită să stau câte o săptămână să mă refac.
Iată ce planuri am momentan pentru 2016:
Băneasa Trail Run 2015 – unde-i finishul?
Universul ăsta face lucrurile cu un sens, încep să se lege la un moment dat și reușim să îl înțelegem. Dacă la începutul anului am vrut să fac doar o alergare de trail, să văd cum e, iar apoi m-am trezit că am mai făcut vreo 6, la fel se și încheie anul. Am zis că iau pauză după fiecare dintre ultimele trei alergări mai lungi, dar tot m-am înscris la Băneasa Trail Run, prima mea cursă de iarnă.
Cu o săptămână înainte de concurs, dacă tot nu aveam nimic de făcut într-o dimineață de weekend, am fost într-o recunoaștere a traseului. Am alergat lejer și am speriat toate căprioarele care ne-au ieșit în cale. În ziua semimaratonului, însă, se ascunseseră de mult, nu le-am văzut nici urma.
Ajunși din nou acolo în ziua cursei, am încercat să-mi urmez propriul sfat și să nu mă înfofolesc. Inițial plănuiam să alerg într-o bluză termică și cu vesta Gravity din kitul de participare deasupra, dar am primit sfatul să renunț la vestă și bine am făcut. Evident, înainte de start nu voiam să renunț nici la geaca de ski pe care o aveam deasupra, atât de frig era. De mănuși și de fes am scăpat după primii kilometri, nu le mai suportam pe mine. Noroc că l-am avut iar pacer și coach motivațional pe Costi :), așa că i le-am pasat lui.
5 semne care îți spun dacă ești pregătit să alergi un (semi)maraton
Later edit, aprilie 2019
Pentru ca multi dintre voi, aflati la primul semimaraton, cautati raspunsuri in articolul de mai jos, am decis sa vin cu o completare. Varianta initiala a postarii mi se pare in continuare valabila, dar as vrea sa fac cateva diferente. Cele 5 puncte mentionate mai jos depind de cateva variabile, asa ca, desi sunt niste repere pe care le ofer si acum celor care se gandesc daca pot alerga un semimaraton, as vrea sa diferentiez putin situatiile si in functie aceste variabile.
Prima ar fi care e obiectivul tau:
- sa treci finishul no matter what
- sa treci finishul intreg, neaccidentat
- sa scoti un timp bun.
Astea sunt cele trei mari obiective intr-o cursa.
Pentru primul caz, va zic sincer ca aproape orice persoana cat de cat activa, cu o stare de sanatate ok si o greutate normala, fara probleme majore, poate termina un semimaraton. Chiar si fara cine stie ce antrenament. Cu chin, cu injuraturi, cu alternat mers-alergat, cu facut rau, probabil si cu ceva accidentari la final. Dar daca faci un pic de jogging, mai un mers, mai un pahar cu apa, sunt sanse mari sa te incadrezi in cele trei ore limita.
Evident, nu iti recomand scenariul asta. Nu subestima efortul pe care il ai de depus si impactul celor 21km asupra corpului tau. Daca ti se pare ca aia care termina un semi intr-o ora si un pic alearga relaxati, asta e rezultatul anilor de munca. Aduna toata suferinta lor de la antrenamentele de cativa ani (care e enorma, pentru o imbunatatire de cateva minute sau chiar secunde) si incearca sa o condensezi in trei ore. Cam asta va fi experienta ta. Plus, cum ziceam, sansele aproape sigure sa termini cu dauna totala si sa nu mai poti alerga niciodata.
Te-am speriat suficient? Ok, sa trecem la punctul urmator.
Ca sa treci intreg finishul unui semimaraton – rupt in zece, dar fara dureri majore pe termen lung – reperele de mai jos sunt cat se poate de valide. Am adaugat cateva comentarii in text pentru a-l completa.
Ei bine, si ca sa scoti un timp bun (sau imbunatatit) pe semimaraton sau maraton, povestea devine mai complexa. Asta e un joc care incepe de la a doua cursa incolo, cand ai deja un rezultat drept reper si vrei sa-l imbunatatesti.
Dar probabil cel mai mare impact il are antrenamentul consecvent, de durata, dupa un plan diversificat, in care sa ai si focus pe kilometri (cantitate), pe intensitate (calitate) si pe refacere. Daca iti lipseste una dintre cele trei, sunt sanse mici sa scoti vreun timp impresionant.
Deci alege-ti obiectivul cu cap.
Citeste in continuare articolul cu cateva completari.
*****
Înainte să alerg primul meu semimaraton (BIHM 2013), cea mai lungă alergare fusese de 11 km. Adevărul e că mă gândeam de mult la o distanță mai lungă, dar între gând și acțiune se puneau mereu niște perne comode de care nu puteam să mă dezlipesc dimineața.
Ce-i drept, cu vreo 5-6 săptămâni înainte alergam aproape zilnic câte 7-8 km și simțeam că progresez. (LE – haha, asa credeam eu ca se antreneaza un semi). Însă nu aveam niciun reper, nicio idee dacă aș putea sau nu să alerg, în condițiile în care mă aflam, distanța inimaginabilă de 21 de kilometri.
Singura întrebare care mă ținea în ceață era dacă există sau nu anumite semne care să-mi dea de înțeles că aș putea sau nu să termin primul meu semimaraton.
Privind în urmă acum, îmi dau seama că da, există niște semne. N-aș vrea să le luați ca pe o regulă, pentru că o alergare poate fi complet diferită de alta si, mai ales, fiecare alergator e unic (in raspunsul la antrenamente, alimentatie, viteza de progres si de refacere etc). Și chiar dacă ai reușit să scoți 4 min pe kilometru la antrenamente, e posibil ca în ziua maratonului să te doară burta și să-l termini în trei zile.
Corcova Trail Race 2015 – un semimaraton la 36 de grade
Doua perechi de adidasi stau pline de praf in fata usii de la intrare si doua sticle de vin trec din starea de ceai la o temperatura decenta, in frigider.
Nu ma doare nimic, nici macar capul, in ciuda soarelui, a lipsei somnului si a vinului. M-am intors de la Corcova Trail Race ca de la un festival cu oameni misto, muzica buna, mancare si vin pe saturate si o atmosfera generala de sarbatoare a sfarsitului de vara.
Ma asteptam la asta, sa fie o cursa orientata mai mult catre distractie, dar ce am gasit acolo mi-a intrecut asteptarile.
Maratonul DHL – ideal pentru o primă competiție
Weekendul trecut, pe 20 iunie, am făcut echipă cu câțiva prieteni din online și am alergat cursa de semimaraton de la Maratonul DHL Ștafeta Carpaților.
Pentru mine a fost al treilea eveniment de alergare de anul ăsta (tot nu-mi vine să folosesc cuvântul competiție), după EcoMarathon, unde am alergat traseul de 42 km, și Bucharest International Half Marathon.
Deși inițial era vorba să alergăm la ștafetă, câte 7 km fiecare, am zis că, dacă tot batem drumul până la Brașov, am putea să ne facem de cap pe 21 kilometri și așa a rămas. La maraton nu prea îmi venea să alerg și a fost o alegere bună să rămânem doar cu semi, pentru că, imediat după ce am terminat noi cursa, a început o ploaie rece care a ținut până seara. Brr.
M-am bucurat să-l văd pe Pandutzu cum trage tare și scoate timp bun, pe Pyuric cum face al doilea semimaraton din istoria ei, la distanță de câteva săptămâni unul de altul, pe Carmen cum își depășește recordul la o cursă pe care o făcuse și anul trecut și pe Alex cum trece de finishul primului său semimaraton.
Am ajuns la Poiana Brașov vineri seara, destul de târziu.
La sosire, am mers direct la Pasta Party la Club Rossignol, chiar lângă pârtie. Deși luna asta mănânc mai low carb și îmi făceam planuri să nu mă ating de paste, îmi era o foame de lup la 10.30, având în vedere că luasem prânzul pe la 3. Și dacă mi-e foame, nu mai gîndesc limpede. Am mâncat paste și bruschete, dar fără să exagerez, ca să nu-mi fie rău a doua zi, în timpul alergării.
Cum a fost la Bucharest International Half Marathon 2015
Duminica trecută am alergat la al treilea semimaraton pe asfalt, în București. Deși alerg mai rar decât acum doi ani, mi s-a părut o cursă mult mai scurtă decât anii trecuți și am scos un timp destul de bun (cel mai bun de până acum).
Nu știu dacă ați citit așa de multe lucruri despre impactul cuvintelor și al gândurilor asupra lucrurilor care ni se întâmplă. Poate multe exemple par aberații și poate chiar unele sunt, dar am o dovadă că sunt mai strâns legate decât ați crede.
Să vă povestesc. Ne propuseserăm, după aproximativ 2:20 la primul semimaraton de acum doi ani și aproximativ 2:02 anul trecut, să scoatem sub două ore la cel de duminica trecută. E un timp bun și în același timp destul de comod pentru noi.
Alergi la semimaraton? Fiecare km se transformă în ajutor pentru sportivii retrași
Povestea Andreei Chelaru poate fi una tristă. Era unul dintre cele mai promițătoare tinere nume din gimnastica românească în 1999, la 14 ani. Însă în timpul unei sărituri Tsukahara, a căzut. Secunda aceea pe trambulină a fost ultima în care și-a mai simțit picioarele.
A fost un șoc. O vreme a crezut că se va face bine. Că o factură de coloană e ca atunci când îți rupi o mână, cum ar crede orice copil de vârsta ei. Cu timpul, însă, speranța s-a transformat în revoltă, apoi în resemnare. Dar acum, la 16 ani după accident, într-o scurtă discuție pe Skype, am cunoscut-o pe Andreea cea veselă și optimistă, care găsește motive de fericire în tot ce o înconjoară.
“Când eram în dureri, țin minte că o întrebam mereu pe mama când mă fac bine”, mi-a povestit ea.
Îi tremură vocea când își amintește de acel antrenament și de podiumurile la care antrenorii Octavian Belu și Mariana Bitang o făcuseră să viseze.
După două operații consecutive, medicii au ajuns la concluzia că nu se mai face bine. Cel puțin picioarele ei, nu. Iar până să reușească să-și folosească mâinile, a fost nevoie de câțiva ani de recuperare.
Mi-ar fi plăcut să o cunosc personal pe Andreea, dar întâlnirea noastră a fost doar virtuală, pentru că locuiește în Zărnești. Acolo îi are alături pe mama și pe fratele ei mai mic, de numai zece ani. Îi mai țin companie și copiii cărora a început să le predea lecții de engleză. În rest, își petrece timpul cu fratele ei, pe care îl ajută la lecții, sau cu exercițiile de recuperare. “Corpul uman e făcut să se miște”, spune ea.
Despre aplicațiile de alergare și de ce nu le folosesc
Multă lume mă întreabă în ultima vreme ce aplicație folosesc atunci când alerg. Ei bine, adevărul e că nu folosesc nici una.
Nu mă înțelegeți greșit, am alergat și eu de vreo două ori cu Runkeeper și la un moment dat mi-am instalat și Strava. Le-am abandonat pe amândouă și aș vrea să vă zic de ce.
Principalul argument pentru a folosi o astfel de aplicație este că te ajută să ții evidența propriei performanțe. Ai un istoric în care poți să vezi cât de des ai ieșit la alergat, numărul de kilometri, viteza etc.
Pentru mine, însă, nu e un argument suficient de puternic. Asta fiindcă momentan nu sunt la nivelul la care să mă antrenez pentru vreun podium și să conteze câte minute scot pe kilometru. Alerg cu mai mare plăcere când nu mă gândesc la cifre, pentru că nu am cu cine să concurez. În plus, de cele mai multe ori alerg pe același traseu și știu că din fața porții mele până în Herăstrău, o tură de lac și înapoi înseamnă fix 9 km. Am descoperit asta cu aplicația 🙂 Că îi fac în 40 de minute, că îi fac în 50, că decid să mai bag o tură de lac și încă 7 km e ok, atât timp cât îi fac.
Unde vreau să alerg în 2015
Dacă acum doi ani am bifat primul semimaraton, iar anul trecut, primul maraton, 2015 va fi anul în care îmi propun să alerg cel puțin un traseu montan/trail run. E aproape un alt sport, total diferit față de alergarea pe asfalt și abia aștept experiența asta, pentru că am amânat-o prea mult.
Din păcate, până acum nu am reușit să ajung la nicio alergare montană, însă de fiecare dată când am urcat pe munte, mai ales la Ciucaș, m-am gândit cum ar fi dacă. Mai ales pe porțiunile alea pe care eu abia urcam mergând și mă întrebam cum ar putea cineva vreodată să alerge pe acolo.
Așadar, anul ăsta mi-am propus următoarele alergări organizate unde sigur am să particip:
– BIHM – semimaratonul București, pe 17 mai
– Ciucaș x3 – voi începe cu semimaraton, pe 13 septembrie
– BIM – maratonul București, pe 5 octombrie. Nu sunt sigură dacă merg la semimaraton sau la full, după experiența de anul trecut. Pe de-o parte, știu că pot să îmi îmbunătățesc timpul. Dacă atunci când am alergat doar ca să îl termin am scos 4 ore 32 min, sigur va fi o provocare interesantă să îmbunătățesc ritmul. Pe de altă parte, știți voi…doare.