Itinerariu de reduceri + concurs

shopping

 

Pentru că v-am obișnuit cu ponturile despre reduceri interesante, am pregătit un scurt itinerariu pentru sezonul de reduceri de iarnă, care a început oficial pe 15 ianuarie. Nu-i doar cu țoale de sport, am inclus și haine civile, precum și câte ceva pentru acasă.
Eu n-am să fiu în țară să mă bucur de oferte, dar sigur aș fi trecut pe la:

Tezyo – e un magazin deschis în decembrie în Băneasa Shopping City, cu încălțăminte și accesorii. Nu sunt de sport, ci de zi cu zi, dar cred că am văzut pe un raft și o pereche de adidași de alergare. Au doar câteva branduri și produse foarte bine selectate, iar poziționarea e “pentru cunoscători”. Asta mi se pare excelent, pentru că nu-mi place să umblu prea mult până găsesc ceva ce îmi place. Mi-am luat niște adidași foarte faini de la Pepe Jeans de la ei, însă am rămas cu gândul și la o pereche de la Geox absolut minunați, dar de care am stabilit că nu mă voi apropia înainte de reduceri 🙂 Hai să vedem cine ajunge prima și îi ia.

Citește mai mult

Cum funcționează serviciile de haine la comandă online – studiu de caz cu TuFaciModa.ro

suitPe vremuri, înainte de fast food, fast fashion și one size fits all, era un eveniment să îți iei ceva nou în garderobă. Mai ales dacă era făcut la comandă. Acum sunt destul de puține opțiuni și nici nu sunt prea cunoscute.

Pentru că mi-am făcut recent un palton printr-un astfel de serviciu, m-am gândit că ar fi interesant să vă povestesc ce trebuie să știți când vă faceți haine la comandă.

Eu m-am hotărât să-mi fac paltonul pe măsura mea pentru că voiam ceva care să vină exact pe gustul meu și pe mărimea mea, nu să mă strângă la umeri sau să aibă mânecile prea largi, prea lungi, prea nu știu cum. Dacă la rochii, pantaloni și fuste e mai simplu cu potrivirile în magazine, la sacouri și paltoane am mereu ceva de comentat.

În plus, văzusem un palton într-un magazin și materialul nu era cel mai strălucit, dar mi-a plăcut extrem de mult modelul. Așa că am stat de vorbă cu cei de la TuFaciModa.ro, care tocmai au lansat un serviciu de haine la comandă, și am aflat că la ei se pot face fie modelele de pe site, fie pot veni cu modelul propriu. E valabil atât pentru paltoane, ca în cazul meu, cât și pentru fuste, taioare sau alte lucruri din oferta lor.

Citește mai mult

Asistentul personal de frumusețe

PNDÎntr-o lume ideală, am avea o după-amiază de ieșit cu cele mai bune prietene la cafea și apoi, din magazin în magazin, să testăm și să cumpărăm toate cremele, parfumurile, fardurile de care avem nevoie. În lumea reală, în loc de shopping alegem lucrul sau odihna, prietenele au alte planuri și demachiantul perfect e înlocuit cu cel de compromis, aruncat în coșul de cumpărături într-o sesiune de facut provizii de la supermarket.

Sună cunoscut?

Toată tevatura asta legată de căutat, încercat, umblat prin prea multe magazine m-a transformat într-o femeie atipică – nu rezist într-un mall mai mult de o oră. De obicei merg la cumpărături de orice fel cu planul clar despre ce vreau să-mi iau și n-am absolut nicio plăcere să investesc prea mult timp în asta.

Pe de altă parte, e frustrant să te mulțumești cu ce găsești pentru că n-ai avut timp să cauți mai mult.

Probabil la asta s-au gândit și fondatorii serviciului Pick N Dazzle, un start-up pornit în Amsterdam și apărut recent pe piața din România. Serviciul este un fel de asistent personal care, în baza unei sume fixe lunare și a unei analize a profilului tău, îți trimite acasă lunar produsele de îngrijire și machiaj de care ai nevoie.

Citește mai mult

Scranteli femeiesti

Uneori, la multe aspecte, am impresia ca gandesc exact ca un barbat. Asta pana cand imi amintesc de cate o scranteala 100% femeiasca de care nu pot sa scap.

De exemplu, urasc sa merg prin magazine. Stiu ca pentru majoritatea fetelor e ca un pelerinaj la locurile sfinte – musai de facut o data pe luna, dar mie mi se pare oribil. Ma dor picioarele, nu mai vad bine, nu-mi place nimic, obosesc si ma plictisesc. Iar daca petrec prea mult timp in cabina de proba, devin claustrofoba. De cele mai multe ori stiu deja ce vreau si aplic tactica “hit and run” sau “am intrat, am cumparat, am iesit”.

Citește mai mult