Eugeni Gil, unul dintre recruții relativ noi din Team Salomon Spain, are doar 23 de ani, dar știe foarte bine ce vrea – să devină alergător profesionist de curse montane. Anul trecut a făcut o schimbare majoră de stil de viață si s-a mutat în creierii Pirineilor ca să se poată antrena ca la carte, cu cât mai mult volum.
Eugeni este, de câțiva ani, factorul surpriză în peisajul alergărilor montane din Spania, după ce a câștigat competiții celebre, cum ar fi Maraton Cap de Creus, terminând cursa înaintea unor sportivi renumiți.
Am stat de vorbă cu el și am descoperit un tânăr modest, dar hotărât, care își alimentează efortul cu dragostea pentru munte.
Citește interviul de mai jos dacă vrei să afli cum se antrenează un sportiv de top internațional, care sunt sfaturile lui pentru cei aflați la început și cum se vede peisajul tot mai colorat al alergării montane din fața panglicii pe care scrie Elite.
*Am lăsat interviul în engleză ca să transmit cât mai clar micile subtilități, dar dacă îmi spuneți că e nevoie de o traducere, o pot face.
Mi-am propus să văd cât mai mult din munții spanioli si să profit de timpul liber fie pentru plimbări, fie pentru curse. Țin să menționez asta ca să nu uit uneori de ce fac unele trăznăi. Cum ar fi înscrierea la Olla de Nuria, de peste câteva zile (11 iunie).
Când am primit propunerea să mă înscriu, habar n-aveam în ce mă bag. Stiam doar că Olla de Nuria (si celelalte curse din concurs) se țin în Vall de Nuria, una dintre cele mai frumoase zone din Pirinei. E menționată cam de toată lumea de aici în topul recomandărilor de munți pe care mi le fac, alături de Aiguestortes, Pico Aneto, Monte Perdido etc.
Si pentru că în plimbare încă nu am ajuns acolo, voi merge pentru prima dată în alergare. Alergare e mult spus, pentru că Olla de Nuria are un profil foarte vertical – 21 km cu 3880m diferență de nivel. Prima parte e doar urcare: în 5km se adună 1000m diferență de nivel până pe vf Puigmal, după care sus-jos-sus-jos încă vreo 10-12km si la final coborâre abruptă pe teren tehnic. Delooooc specialitatea casei.
În plus, e o cursă destul de pro. În fiecare an vin elitele alergării montane, iar locurile se ocupă în câteva ore de la deschiderea înscrierilor.
E clar că o să doară cei 3880m diferență de nivel, probabil o să fie si foarte cald, dar cum ziceam la începutul articolului, merg acolo cu câteva planuri care merită tot efortul. Primul – să văd ce e cu Nuria asta lăudată în stânga si dreapta, al doilea – să fac un antrenament mai serios pentru Marathon 7500 si al treilea – evident, să văd cum e un concurs cu asemenea participanți.
Si, chiar dacă traseul o să fie o provocare foarte serioasă si nu pot să fiu cine stie ce competitivă, vreau să văd cum mă descurc pe genul ăsta de profil, nemaiîncercat până acum.
Când o să ardă muschii, sper să-mi amintesc toată lista asta de motive 🙂
În orice caz, asta e socoteala de acasă. Vedem acolo cum va fi, cât de mult vor coopera picioarele pe urcări si cât de bine am să mă simt. Mă simt ca la început din punctul ăsta de vedere, pentru că nu îmi dau seama clar la ce să mă astept.
Ce pot să fac e să admir video-ul cu povestea Olla de Nuria de anul trecut, ceea ce vă doresc si dumneavoastră.
