Cum te ajută teatrul să comunici mai bine în afaceri

statuiÎntr-unul dintre joburile mele anterioare, îmi amintesc că, fiind la început, insistam să mă însoțească un coleg cu mai multă experiență la întâlnirile cu partenerii. Argumentul meu era “Hai cu mine, că tu știi să le zici poezia”. Știam că el are toate calitățile pe care le credeam eu necesare într-o negociere. Eram nouă în echipă, iar teama de necunoscut și de eșec mă ținea pe loc. Asta până când, inevitabil, într-o zi colegul meu mi-a zis “vezi că în 30 de minute te vezi cu X și Y, iar eu nu pot să vin”. Am protestat, dar tocmai făceam cunoștință cu limita zonei de confort.

Atât timp cât munca ta se bazează pe interacțiunea cu alții, ceea ce știi să faci trece pe locul doi. Cum te prezinți, cât de organizat lucrezi, cât de atent ești la detalii, cât de bine lucrezi în echipă, cât ești de receptiv la nou și cât ești de flexibil contează mai mult.

A fi un coleg bun sau un lider bun presupune la fel de mult antrenament precum a fi un actor bun. Indiferent dacă le numim experiență sau repetiții, obiceiurile noastre de lucru se rafinează în timp. Cu suficientă determinare, cu toții ajungem în același loc. Doar că unii ajung mai repede, iar asta ține tot de alegeri.

Săptămâna trecută am întâlnit trei actori care și-au pus spiritul antreprenorial și talentul de scenă laolaltă și au creat Actelier – un workshop care preia tehnici de actorie și le aplică la comunicarea de business. Proiectul a fost inițiat de Eduard Haris, producător independent de film și tânăr antreprenor, căruia i s-au alăturat Mihai Munteniță și Camelia Pintilie, doi actori cu experiență atât în teatru și film, cât și în comunicare.

Ce ai să înveți la Actelier? De la tehnici de respirație, atenție, coordonare, creativitate, adaptabilitate, receptivitate, până la siguranța de sine. Toate sunt calități care se îmbunătățesc prin exercițiu – nici cei mai talentați actori și nici cei mai de succes oameni de afaceri nu s-au născut cu ele. Iar cursurile intensive te vor ajuta să le dobândești mai repede și mai ghidat.

Citește mai mult

Concurs: Invitație la teatru

Pe 7 și 8 noiembrie, în București se joacă o piesă despre viață. Despre cea mai picantă, mai dramatică și mai plină de umor parte a ei – relațiile.

Este vorba despre un one woman show prezentat de ARCUB cu actrița italiană Maria Cassi – “Attente al Lupo”. Despre Maria Cassi vă mai spun că „Le Monde” o compară cu Jacques Tati, Jerry Lewis și Charlie Chaplin, în timp ce ziarul „Le Figaro” o clasează în topul celor mai bune „one woman show” ale momentului.

7204300D-2DD7-435B-9C41-1371376EE728

Nu știu cât de precauți sau de pe față jucați voi în relații, dar cu siguranță aveți ceva lecții învățate la catastif și o mulțime de povești.

Pentru cea mai amuzantă poveste despre relația cu un EL sau o EA, un moment care surprinde umorul inevitabil al vieții de cuplu, ofer o invitație dublă la spectacolul “Attente al Lupo”. Aștept comentariile voastre aici până miercuri, pe 5 noiembrie, când voi anunța câștigătorul.

Detalii despre show-ul de comeie găsiți pe site-ul ARCUB.

Între timp, bucurați-vă la maximum de jocul ăsta savuros al relațiilor. Și mare #atentielafemei și #grijalabarbati.

 

 

Înainte şi după Faust

În asta se împarte de acum existenţa mea culturală.

Ştiam că trebuie văzut, dar aşteptările mele erau mult sub ce s-a întâmplat în sală – un spectacol puternic, grotesc, provocator, îngrozitor şi fascinant. N-am cum să-mi şterg din minte vocea Ofeliei Popii şi scenele extreme, care te scot din rolul de spectator de teatru şi te aruncă în iadul plin de flăcări şi sânge al lui Mefisto.

A fost singura dată când un spectacol mi s-a părut o adevărată experienţă de viaţă. Ştiam că Purcărete e nebun, o confirmă şi Undeva la Palilula, dar nu mă aşteptam să nu-mi găsesc cuvintele după Faust.

Când am ieşit din sală, nu mă gândeam decât când aş putea să mă întorc la Sibiu, să-l revăd, şi pe cine să iau cu mine. Şi sunt şanse mari ca următoarea piesă de teatru la care merg să fie aceeaşi. Se mai joacă pe 16 iunie, 12 şi 13 iulie.

N-am să vă spun că trebuie să îl vedeţi, ci că mă simt ca şi cum aş fi trăit ceva, nu ca şi cum aş fi văzut ceva. Din cauza asta nici nu citiţi acum o recenzie a piesei, ci doar a trăirilor.

Vă las cu un citat din recenzia celor de la The Observer – “Mi-aş vinde sufletul să mai pot vedea acest Faust o dată“.

Mulţumesc, Ruxa, pentru magiile făcute ca să încap şi eu în sală.

Programul de baie

“Nu esti sanatoasa!”, mi-a zis mama cand, la frumoasa varsta de 14 ani, i-am prezentat oficial hotararea mea de a merge la Liceul Militar din Breaza.

Pana la urma, din punct de vedere al curiculei, liceul militar e un liceu ca oricare altul, cu ceva mai mult sport in programa si doua ore pe saptamana de pregatire militara. Ce daca-i la 350 de kilometri de casa? Diferentele majore sunt altele: stai 24 de ore din 24 cu colegii si esti incurajat cu adevarat sa inveti si sa faci sport. In plus, inveti sa primesti, sa executi si sa dai ordine. Insa tot ce face sistemul ala sa mearga este programul. Totul se face la program si toata lumea cunoaste programul, de la elevul speriat de anul I, cu bereta stramba si pntalonii prea largi, si pana la ofiterul cu cea mai stridenta voce.

Conform programului, ziua incepe la 06:00 cu desteptarea data de planton, care trece prin toate camerele de pe coridor si aprinde brusc lumina. Ingrata datorie. Si aducatoare a unui potop de papuci si blesteme in directia vinovatului. De la 06.10, in program e trecuta inviorarea. Oricine a petrecut o zi in liceul militar stie ca programul va fi acelasi pentru tot restul zilelor (lucratoare). Pauza mare e intotdeauna la 11:20, studiul obligatoriu incepe la 17.30, iar apelul de seara e mereu la 20:30. Pana si baia se face la program.

Citește mai mult