Invisible Twin – dans contemporan pe muzică electronică

Dacă eşti pentru prima dată la un spectacol de dans contemporan, o să ţi se pară ciudat la început. Apoi ai să te temi că nu înţelegi. Şi muzica aia electronică o să-ţi pară grea. Şi ai să crezi că ori tu nu ai nimerit în locul potrivit, ori spectacolul nu te-a nimerit pe tine.

Apoi ai să observi cât de uşor se mişcă Sandra pe scenă. Şi cât de bine se potriveşte fiecare muşchi din corpul ei cu ritmul piesei. Şi ai să o observi trecând dintr-un personaj în altul, până când ia rolul ambelor personaje, în acelaşi timp. Ai să-i urmăreşti energia şi jocul cu spaţiul, care depăşeşte limitele scenei. Şi ai să observi cât de bine se potriveşte fereastra mare din spatele scenei cu dansul ei.

Până la final, ai să înţelegi şi ai să vrei mai mult. Şi ai să ştii din subconştient că ţi-a plăcut, chiar dacă nu-ţi poţi explica exact când şi ce s-a schimbat în mintea ta în timp ce stăteai pe scaun.

Sandra Mahvima e o dansatoare şi coregrafă tânără, care se zbate pe scenă cel puţin la fel de mult cât se zbate să aibă ocazia să danseze. După o lungă aşteptare, conducerea Teatrului de Comedie i-a dat o seară în care să dea tot ce are mai bun. Aşadar, o poţi vedea la Sala Nouă a Teatrului de Comedie. Dansează duminică, 16 decembrie, de la ora 20.00. Biletele se găsesc la teatru. Le poţi lua chiar înainte de spectacol, dar trebuie să le rezervi întâi printr-un mail la xsi0danceproject@gmail.com. Mergi şi aplaudă!

Citește mai mult

Product placement si teatrul – un cuplu ciudat?

Aseara am fost pentru prima data la o piesa de teatru care continea product placement (PPL). E vorba de comedia Un cuplu ciudat, cea mai faimoasa comedie a secolului XX, sponsorizata de Ballantine’s. In decor erau plasate vreo 4-5 sticle de whisky, iar personajele isi tot umpleau paharele. Piesa e foarte buna si m-a captivat, asa ca nu mi-am dat seama daca le goleau pe bune sau nu, dar poate asa se explica umorul destept si jocul natural si dezinhibat la care am asistat :).

Citește mai mult