Iarna pe bicicletă

bicla-iarna

 

 

Nu credeam că o să mă prindă mijlocul lui decembrie circulând cu bicicleta. Aproape doar cu bicicleta. Am o cartelă de metrou începută pe 20 noiembrie, care mai are încă 3 din cele 10 călătorii.

E drept, majoritatea drumurilor sunt pe distanță scurtă, dar când văd cât de aglomerată e Calea Victoriei în fiecare dimineață și cât de liberă e pista, îmi amintesc că rostul vieții nu e să fie petrecută în trafic.

Cred că vremea încă bună și traficul din ce în ce mai aglomerat mă țin pe bicicletă iarna asta, deși anii trecuți, pe la jumătatea lui noiembrie o băgam la subsol.

 

Citește mai mult

Nu mai avem loc unii de alții

Paradoxul multelor călătorii în locuri mai civilizate, după cum credeam eu, este că m-au făcut să iubesc mai mult Bucureștiul. Cu toate gurile lui de canalizare fără capac, cu toate autobuzele aglomerate, cu mâinile care ni se vâră în genți la fiecare plimbare prin Obor, cu traficul, transpirația și bormașinile neobosite. Asta e culoarea Capitalei și nu se va schimba prea curând, indiferent câte autostrăzi suspendate mai inaugurăm. Love it or leave it.

Însă din când în când am câte un moment de dezamăgire pe care nu știu pe seama cui să îl pun – a Capitalei ăsteia văzută urâtă, murdară și rea dacă o privim din provincie, a oamenilor de aici obișnuiți să alerge hăituiți după nimic, habar n-am. Cert e că, pe măsură ce lumea ni se deschide, noi ne închidem în universul nostru în care nu mai avem loc unii de alții.

Săptămâna trecută, în timp ce pedalam pe Calea Dorobanți, pe stradă, lângă trotuar, un individ a coborât dintr-un taxi fără să se asigure. Filmul clasic în care în două secunde ești cu capul spart, pe partea cealaltă a portierei. Din fericire, m-au ținut frânele. Din nefericire, tot el a început să țipe la mine și mai-mai să mă accidenteze într-un fel sau altul. Nu conta că l-ar fi costat o secundă să se asigure înainte de a coborî la semafor, conta că eu trebuia să merg pe pistă.

Vă prezint pista de pe Calea Dorobanți

pista

 

Și la fel e când ne înghesuim privind în jos să intrăm în metrou înainte să coboare toată lumea, la fel e când comentăm cu voce tare la supermarket că vecinul de la coadă și-a luat prea multe lucruri. Ne încruntăm pe stradă, ne îmbrâncim prin RATB, ne claxonăm în trafic și ne sălbăticim ținând cu dinții de dreptatea noastră.

O secundă de răbdare, indiferent cine are dreptate, salvează vieți, nervi și omenia din noi.

Hai la Pista Verde!

Uneori, cea mai simpla metoda de a obtine ceva este sa faci tu lucrul respectiv sa se intample, fara sa mai astepti dupa altii.

Pentru mine (biciclista amatoare) si pentru Rozica (semicursiera) e cam frustrant sa ne plimbam impreuna prin Bucuresti. Pe mine ma dor toate amintirile plimbarilor cu bicicleta prin alte orase europene. Nu mai zic ca in Bucuresti uneori ajung la destinatie transpirata de la adrenalina, nu de la efort. Iar pe Rozica o dor rau de tot rotile de la bordurile de 20 de centimetri plasate strategic din 50 in 50 de metri pe trotuarele cu piste.

O sa mai dureze pana se schimba lucrurile, asta e cert. Insa cu cat suntem mai multi, cu cat iesim cu mai mult curaj pe strada, cu atat o sa ne facem prezenta simtita mai bine.

Daca vreti sa fiti parte dintr-un manifest imposibil de ignorat de catre soferi si autoritati, va invit sambata dimineata la plimbarea Pista Verde. Vom primi din partea Coca-Cola HBC niste PET-uri pline cu vopsea pe care o vom imprastia pe strada cu rotile noastre, creand astfel o pista colorata pe traseul Piata Uniri- Bd. I.C. Bratianu – Piata Universitatii – Bd. Nicolae Balcescu – Magheru – Piata Romana – Bd. Dacia – Calea Victoriei – Splaiul Independentei – Piata Unirii.

Locul biciclistilor este pe niste piste special create la marginea strazii, unde nu au ce cauta masini, pietoni, pubele, statii de autobuz, guri de canalizare sau, mai nou, panouri electorale.

Asadar, cu cine ma vad sambata dimineata?

PS: Am facut un experiment, iar acelasi drum facut pe trotuar a durat de trei ori mai mult decat cel pe strada.

Toate detaliile sunt pe RE Concept

Invataturile fetei ratacitoare pentru tovarasii ei pe biciclete

Sunt in al doilea an de mers pe bicicleta la serviciu. A se citi “sunt in al doilea an cand merg pe bicicleta la serviciu daca e vremea ok, daca n-am cine stie ce drumuri de facut dupa program si daca am chef” :). Dar anul asta am avut mult mai mult chef, asa ca de ceva timp o tot aduc pe Rozica la serviciu, de au inceput colegii sa ma intrebe daca am semnat si pentru ea in condica. Iata ce am invatat vara asta, pedaland:

Post lung, dar la subiect

Citește mai mult