Trasee montane de o zi: Prima ninsoare la Mălăiești

cabana-malaiesti

 

Una dintre cele mai frumoase drumeții montane făcute anul trecut a fost la Mălăiești. Din păcate, a fost chiar în weekendul în care am aflat că am pierdut câțiva oameni dragi în Colectiv. Potrivirea a făcut să mă întorc acolo după exact un an, urcând tot cu gândul la ei, dar cu mai multă pace în suflet.

 

Cabana Gura Diham – Mălăiești e un traseu perfect de făcut în orice anotimp. De fapt, în fiecare anotimp, pentru că e atât de diferit de fiecare dată. Acum un an am prins peisaje de toamnă cu frunze colorate și a fost ca-n povești.

 

Am plecat atunci spre casă cu gândul să revin iarna, dar habar n-aveam că am să mă întorc peste fix un an și că va fi deja iarnă. Nu se pune scurta vizită din timpul Maratonului 7500 din vară, pentru că n-am petrecut mai mult de 5 minute acolo, doar cât să iau apă de la izvor.

 

Poți face traseul Cabana Diham – Mălăiești și înapoi în aceeași zi sau poți rămâne peste noapte la cabană. Există camere cu mai puține sau mai multe paturi, dar cel mai bine e să suni și să vezi dacă sunt locuri libere pentru grupul cu care mergi.

Citește mai mult