Era 2011, era început de toamnă, iar eu habar n-aveam că urmează să pun temelia nu doar la cel mai tare proiect de voluntariat de până atunci (și de până acum), dar și la o experiență unică, de ținut minte pentru totdeauna.
Este vorba despre Big Build, ziua în care un grup de oameni inimoși din întreaga lume s-au adunat în comuna Băltești din Prahova și au construit zece case în cinci zile. Partea mea n-a fost semnificativă – am făcut glet și l-am împrăștiat pe pereți, am cărat materiale de colo-colo, am bătut în cuie plăcile de pe pereți, însă am fost una dintre rotițele care a făcut posibil ca zece familii dezavantajate să aibă un acoperiș deasupra capului.
Sentimentul ăsta și amintirea atmosferei de pe șantier, cu voia bună a celor bucuroși să ajute, sunt lucruri care nu se uită.
La fel de memorabile au șansa să devină și proiectele Fundației Noi Orizonturi, care, de 15 ani, susține programele de educație prin experiență ale tinerilor.