Umorul fin din numele străzilor bucureștene

happySunt convinsă că motivul pentru care mulți dintre noi rămân în România este umorul. Umorul ăsta din paradoxuri și bizarerii atât de teribile încât par regizate. Dar dacă chiar sunt aranjate?

Cum ar fi dacă aceeași persoană care pune anunțurile cu Am primit marfă nouă pe ușile magazinelor SH ar fi mână în mână cu creatorul brandului Georgiana – covrigelul uriaș? Iar ambii ar fi parte dintr-o echipă selectă de creație care se reunește periodic pentru a boteza străzile din București cu denumiri care mai de care mai caraghioase?

Altfel cum vă explicați că, în Bucureștiul anului 2014 există strada Acetilenei și că sunt oameni care trec la adresa de pe plic strada Mențiunii? Probabil că acești copywriteri de hărți n-au ajuns niciodată pe la capătul Militariului. Nu de alta, dar acolo e o străduță lăturalnică și întunecată, nevizitată de mult, care figurează în acte cu numele de strada Inspiraței.

Strada Cartofului, numărul pantofului

Și totuși, cum se nasc numele străzilor? Oficial, străzile sunt botezate de domnii de la Primărie. Desigur, sunt și străzi cu istorie, botezate după evenimente sau persoane de importanță majoră. La fel ca în cazul numelor de cartiere, ele se leagă de istoria mai îndepărtată sau mai recentă a Capitalei și de legendele urbane ale unor vremuri trecute.

Unele nume de străzi au în spate explicații evidente, dar altele te lasă confuz. Mai ales când vezi că pe strada Florilor nu prea sunt flori, iar strada Viitorului nu arată chiar așa de bine. Mi-ar plăcea să aflu, de exemplu, cum a ajuns strada Acumulatorului să se numească așa. Sau în ce eveniment a jucat un rol major o betonieră, de a ajuns sa devină denumire de stradă?

Mă mai întreb în momentele mele de neliniște metafizică oare câți oameni mândri circulă zilnic pe strada Modestiei și câți oameni modești au fost vreodată pe strada Mândriei. Sau dacă are cineva vreo amintire plăcută de pe strada Amintirii.

Rătăciri semantice pe străzile Capitalei

Îmi amintesc că, acum vreo 10 ani, eram la București cu mama și căutam autogara de pe strada Fluviului. Nu cunosteam orașul, dar la un moment dat am dat de strada Afluentului și ne-am dat seama că nici fluviul nu poate fi departe.

Capitala e plină de înțelesuri și subînțelesuri. O fi o glumă faptul că strada Voinței este paralelă cu strada Consumului? Sau că strada Recrutului e paralelă cu strada Dorului? Oricum, sună poetic când îi ceri taximetristului să te ducă pe strada Dreptății și să facă dreapta pe intrarea Colaborării. Sau să îi dai întâlnire domnișoarei pe strada Cupidon. Ba nu, asta ar fi glumă demnă de autobaza aflată la doi pași de această stradă.

Totuși, mi s-ar părea normal ca, dacă în Colentina avem strada Simetriei și strada Sportului, să existe undeva, la intersecția lor, strada Yoga. Ar fi un rezultat logic.

Când vizitam muzeul Vaticanului, un tânăr român care terminase Teologia la Roma ne-a povestit cum Michelangelo nu îi lăsa pe toți ucenicii să se semneze pe lucrările pe care el le coordona, chiar dacă erau ieșite din mâinile lor. O soluție găsită de un ucenic poreclit Elefantul a fost să facă o statuie a unui leu imens să semene, privită din spate, cu capul unui elefant.

Așadar, simt că unora nu li s-a făcut dreptate și că lipsește ceva de pe hartă. Lipsește o stradă a Umorului care să dea în strada Primăriei.

 

 

4 thoughts to “Umorul fin din numele străzilor bucureștene”

  1. În Tineretului era și strada Evoluției înainte de a fi redenumită în Maria Tănase. Cineva scrisese un R în fața ei, destul de convingător, și mulți nu știau dacă este a Revoluției sau a Evoluției.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *